Sa o fotografiez pe A* a fost genul de ala de experienta care iti aminteste de ce faci ce faci. A venit timida, cu un zambet mic, cu multe "nu stiu daca pot", "nu stiu daca sunt fotogenica" - si am vazut, pas cu pas, cum incepe sa se relaxeze, sa rada, sa se vada altfel.

Din prima clipa am vazut in ea o energie molipsitoare, o frumusete care nu avea nevoie de regie.

Nu e magie, e conexiune. Genul ala de vulnerabilitate care se transforma in putere chiar sub ochii tai. A prins aripi. La finalul sedintei, dansa prin studio.

Am simtit in tot timpul petrecut impreuna ca nu am facut doar poze, ci am fost martora la o reconectare cu sinele ei. Si asta, sincer, face toti nervii si toate bateriile descarcate sa merite.